Interviul și vizita la Colegiul Național Elena Ghiba Birta, din Arad

Interviul elevilor de la Colegiul Național Elena Ghiba Birta, din Arad despre problemele cu care se confruntă comunitățile din jurul Parcului Natural Lunca Mureșului – și ce soluții au găsit.

Am pornit Activăm Viitori Lideri pentru Protecția Naturii ca un studiu de caz național de educație ecologică, în care tinerii sunt protagoniștii principali. 

De asemenea, noi – Propark-Fundatia pentru Arii Protejate – avem în strategia noastră ca prin experiența dobândită, prin activitățile făcute începând cu 2021 și chiar prin faptul că am format acești tineri – să acordăm suport administratorilor de arii naturale din România – în ceea ce privește programele de educație proprii.

Ne bucurăm că de-a lungul acestor ani, ni s-au alăturat oameni care vor să își aducă această contribuție de conștientizare, la nivel național!

Astfel, în parteneriat cu Robert Diaconeasa – DaddyCool.ro – ne dorim să ajungem la cât mai mulți tineri cu aceste informații: că este extrem de important să se implice în diverse acțiuni prin care să învețe și să susțină natura, pentru binele tuturor. 

 


Proiectul “Activăm Viitori Lideri pentru Protecția Naturii“ este derulat de Propark – Fundația pentru Arii Protejate în parteneriat cu Administrația Parcului Național Defileul Jiului, Administrația Parcului Național Piatra Craiului, Administrația Parcului Natural Lunca Mureșului, Administrația Parcului Natural Grădiștea Muncelului-Cioclovina, Administrația Parcului Natural Putna Vrancea – cu sprijinul financiar Active Citizens Fund România, finanțat de Islanda, Liechtenstein și Norvegia, prin Granturile SEE 2014-2021.