Excursia la Bruxelles

În luna februarie 2024 colega noastră Renate a însoțit 12 tineri din programul național de educație și activism civic – Activăm Viitori Lideri pentru Protecția Naturii la Bruxelles. Acest program face parte din acțiunile noastre de 𝐜𝐨𝐧𝐬̦𝐭𝐢𝐞𝐧𝐭𝐢𝐳𝐚𝐫𝐞 𝐢̂𝐧 𝐫𝐚̂𝐧𝐝𝐮𝐥 𝐭𝐢𝐧𝐞𝐫𝐢𝐥𝐨𝐫 despre modalitatea în care se pot implica (acum și în viitor) 𝐢̂𝐧 𝐝𝐨𝐦𝐞𝐧𝐢𝐮𝐥 𝐚𝐫𝐢𝐢𝐥𝐨𝐫 𝐩𝐫𝐨𝐭𝐞𝐣𝐚𝐭𝐞 𝐝𝐢𝐧 𝐑𝐨𝐦𝐚̂𝐧𝐢𝐚.
Misiunea acestei excursii a fost ca tinerii să ia contact cu membri ai Parlamentului European, conștientizarea existenței un organism superior de luat decizii dincolo de primării, minister, guvernul României, care este mecanismul de luare a deciziilor și, de ce nu, ce înseamnă să fii europarlamentar.
Ne dorim ca tinerii din cele 6 licee din România, după 3 ani de implicare în acest program, să devină membri activi ai comunității în care trăiesc, în special și pentru că sunt la vârsta la care încep să-și definească direcțiile și domeniile în care vor să activeze.
📋 Proiectul „Activăm viitori lideri pentru protecția naturii” este derulat de Propark – Fundația pentru Arii Protejate în parteneriat cu Administrația Parcului Național Defileul Jiului, Administrația Parcului Național Piatra Craiului, Administrația Parcului Natural Lunca Mureșului, Administrația Parcului Natural Grădiștea Muncelului-Cioclovina, Administrația Parcului Natural Putna Vrancea – cu sprijinul financiar Active Citizens Fund România, finanțat de Islanda, Liechtenstein și Norvegia, prin Granturile SEE 2014-2021.